Câți bani câștigau Nicolae și Elena Ceaușescu din salariile lor oficiale din perioada comunismului

Câți bani câștigau Nicolae și Elena Ceaușescu din salariile lor oficiale din perioada comunismului
Publicat: 07/01/2020, 10:55

Nicolae Ceaușescu a avut cel mai mic venit de președinte din lume. Totuși, se presupune că viața de lux pe care au dus-o soții Ceaușescu a fost finanțată din bugetul statului.

„Ceaușescu avea 12.000 de lei salariul și 3.000 de lei de indemnizație de conducere. În total, 15.000. Asta era net ce primea el în plic. Aproape 800 de dolari. Era cel mai mic salariu din lume de președinte. Și, bineînțeles că, de la el, pornea câte o mie, câte o mie, în jos, funcțiile respective”, a declarat fostul ministru de finanțe din perioada comunistă, Petre Gigea.

În 1985, dictatorul a avut parte de o mărire de salariu.

„În 1985, când s-a făcut o majorare de salarii, întâi s-a dat la mineri, la metalurgie, ramurile industriei grele și, pe urmă de tot, venea funcționărimea. Printre altele, în ceea ce privește funcționarii, miniștrii, inclusiv președintele țării (adică Ceaușescu, n.r.), trecuse mai multe de juma” de an și nu le majora salariile. […] La un moment dat, directorul general al Văii Jiului (centrul minerilor, n.r.) avea salariul mai mare decât ministrul Minelor. Erau unii generali care avea și soldă de grad și așa mai departe, care aveau salariul mai mare decât ministrul Forțelor Armate”, a povestit fostul ministru.

Cum a reacționat Ceaușescu atunci când a primit mărire de salariu

Potrivit fostului ministru, Ceaușescu nu și-a dorit o mărire de salariu considerabilă:

„Ia dă tabelul…parcă-l văd și-acum…eram în picioare, în birou. Se uită: «20.000…bani mulți, nu se poate.» Dumneavoastră aveți cel mai mic salariu din lume… «Mă, știu, mă, dar, totuși, 20.000 nu se poate, e mult.» Pune mâna pe stilou și zice: «Uite!» Taie 15.000 și trece 16.000 de lei”, a povestit fostul ministru.

În 1989 salariul oficial al lui Nicolae Ceaușescu a crescut la suma de 18.000 de lei.

Ce salariu avea Elena Ceaușescu

Salariul oficial al Elenei Ceaușescu din anul 1989 a fost de 21.000 de lei, dat fiind faptul că fosta dictatoare a fost și vicepremier și cercetător științific al Institutului de Cercetări Chimice din București.

Ca vicepremier, în 1989, Elena Ceușescu primea un venit lunar net de 15.000 de lei și 6.000 de lei ca cercetător științific.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Undă de șoc pe piața carburanților. Ce se întâmplă la pompă cu benzina și motorina
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Experiment de modificare a climei, oprit din motive de sănătate
×